0:00

Cadouri de la Moș Nicolae: Arsene lovit la salariu, vicepreședinții trimiși acasă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCristian Ungurianu, consilier județean PMP, a inițiat un demers inedit pentru o viitoare ședință a Consiliului Județean Neamț. Asta în condițiile în care în noiembrie și septembrie nu au fost ședințe ordinare ale executivului județean, deci nici consilierii nu și-au ridicat indemnizație.

Inițiatorul demersului cere, la modul radical, ca președintelui Ionel Arsene să i se rețină salariu pe două luni pentru neîndeplinirea atribuțiilor legale, iar cei doi vicepreședinți să fie demiși, pentru că nu ar fi inițiat ei convocarea ședințelor ordinare lunare.

Pentru a susține cele trei proiecte de hotărâre Cristian Ungurianu a întocmit și un referat de aprobare, în care face trimitere, într-o interpretare proprie, la texte de lege.

Având în vedere încălcarea repetată a legii săvârșită în cadrul Consiliului Județean Neamț prin neconvocarea niciunei sedințe ordinare atât în luna septembrie cât și în luna noiembrie ale anului 2019, constat ca vinovați de aceste abateri se fac președintele Consiliului Județean Neamț prin neîndeplinirea atribuțiunilor ce-i revin personal conform legii și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Neamț prin neindeplinirea atribuțiilor delegate de președinte în absența acestuia.

Președintele Consiliului Județean Neamț se face vinovat de încălcarea prevederilor OG 57 / 2019 art. 178 alin. 1 , art. 191, alin. 1, lit. a și b, art. 191, alin.3 lit.a., nesocotind astfel interesele generale ale colectivității locale prin neexercitarea atribuțiilor ce ii revin, potrivit legii.

Vicepreședintii Consiliului Județean Neamț cărora le-au fost delegate atribuțiile președintelui în interiorul lunilor septembrie și noiembrie se fac vinovați de încalcarea acelorași prevederi legale prin săvârșirea de abateri grave și repetate în exercitarea mandatului.

Având în vedere ca nu am primit nici un răspuns la adresa înaintată către Secretarul general al Consiliului Judetean Neamt în data de 2 decembrie 2019, deci nu cunosc perioadele și persoanele cărora le-au fost delegate atributiile președintelui în lunile vizate, solicit supunerea spre aprobarea Consiliului Judetean a următoarelor sancțiuni:

  • eliberarea din funcție de vicepreședinte a d-lui Dulamă Laurentiu Cristinel in conformitate cu prevederile art. 239 alin.1 litera d din OG 57/2019 privind Codul Administrativ;
  • eliberarea din functie de vicepreședinte a d-lui Asaftei Ion in conformitate cu prevederile art. 239 alin.1 litera d din OG 57/2019 privind Codul Administrativ;
  • retragerea indemnizatiei lunare pentru doua luni pentru dl. presedinte Arsene Ionel in conformitate cu prevederile art. 233 alin.1, litera g din OG 57/2019 privind Codul Administrativ;

 Solicit aparatului tehnic al Consiliului Judetean Neamt si presedintelui Consiliului Judetean Neamt initierea a trei proiecte de hotarare, distinct pentru fiecare dintre cei sus-numiti si vizati de sanctiuni.”

Rămâne de văzut, deși este greu de crezut că ”aparatul tehnic” se va conforma dorinței inițiatorului, dacă vom avea asemenea proiecte pe ordinea de zi a unei ședințe și, mai ales, dacă vor fi și votate.

Valentin Bălănescu

 

 

 

 

Articolul precedentBăgat în arest pentru că a violat o femeie
Articolul următorUn băiat a fost accidentat pe trecere, în Piatra Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.