Acasă ADMINISTRAȚIE Buldoexcavator pentru Primăria Valea Ursului

Buldoexcavator pentru Primăria Valea Ursului

0:00

Inventarul Primăriei Valea Ursului s-a îmbogățit, recent, cu un buldoexcavator. Utilajul, care a costat aproape 300.000 de lei, va fi utilizat atât iarna, pentru lucrări de deszăpezire, cât și în restul anului, atunci când se vor executa lucrări ce vor necesita săparea de șanțuri.

„Comuna noastră numără peste 4.000 de locuitori, iar un asemenea utilaj era extrem de necesar, mai ales că avem destule sectoare de drum pe care iarna, când ninge puternic și viscolește, întâmpinăm probleme. De-acum, însă, atât noi, cei din administrația publică locală, cât și toți locuitorii comunei, putem răsufla ușurați. Buldoexcavatorul este echipat cu o lamă universală, o cupă universală și cu o cupă de săpare”, a precizat Viorel Smeria, primarul comunei Valea Ursului. O parte din suma necesară pentru achiziționarea utilajului a fost plătită în ultima parte a anului trecut, urmând ca restul să fie acoperit în zilele următoare. (A.S.)

Exit mobile version