0:00

Cel puțin la acest moment, când bugetul nu este încă adoptat, Ministerul Educației vine și detaliază toată finanțarea estimată a ajunge în sistem în anul 2023. Groso modo, suma este de peste 49.509 milioane lei, adică 3,2% din PIB, ceea ce ar fi peste ce s-a cheltuit anul acesta până acum, fără luna decembrie, de 3,12%.

Dacă e să ne referim strict la bugetul ME, în comunicatul de presă publicat astăzi, 7 decembrie se mai precizează că acesta se dorește a fi de 32.529, 5 milioane lei, ceea ce înseamnă 2,1% din PIB, potrivit unei analize edupedu.ro. În bugetul ministerului ar mai intra și diferențele prinse în bugetul altor ministere pentru acțiuni în învățământ, ceea ce ar crește suma ME până la 34.098 milioane lei.

În același timp, creșterea de 10% a salariilor în Educație de la începutul anului 2023 este, de fapt, în medie de 4,3%, cum apare și în proiectul legii bugetului, pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Această creștere medie ar urma să fie practic aplicarea legii salarizării unitare a bugetarilor, un pic întârziată dacă ne gândim că salariile din grilă trebuiau să fie atinse și în învățământ încă din cursul anului 2022, ultimul an de implementare pentru bugetari.

Bugetul din 2023 al Ministerul Educației detaliat, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCert este că propunerea de buget pentru Ministerul Educației încă nu este definitivă și până la adoptarea bugetului de stat pe 2023 mai pot apărea modificări. Abia forma finală, ce va fi publicată în Monitorul Oficial, va arăta dacă și ce creșteri vor fi în învățământ. Până atunci, actualul ministru al Educației, Ligia Deca declară că proiectul de buget este unul adecvat funcționării și că se vor face ajustări pe măsură ce se vor adopta noile legi ale Educației. „Mergem pe varianta din proiectul de buget, acesta fiind acoperitor pentru funcționarea normală a sistemului de învățământ în anul următor, pe actuala lege. În momentul adoptării noilor legi, vom solicita actualizarea bugetului în concordanță cu noile prevederi”, a precizat Ligia Deca pentru sursa citată.

În comunicatul ME sunt detaliate toate sumele preconizate pe toate formele de finanțare, pe care le puteți studia integral mai jos.

„Bugetul pentru învățământ prevăzut pentru anul 2023 este de 49.509 milioane de lei, respectiv 3,2% din PIB.

În aceste condiții, bugetul învățământului pentru anul 2023, pe toate sursele de finanțare, este mai mare cu 6.032 milioane de lei față de execuția preliminară pentru anul 2022.

Astfel, în anul 2023, cheltuielile cu educația vor avea o pondere de 8,14% în Bugetul General Consolidat (în creștere față de 2022), ponderea raportată la PIB fiind, de asemenea, în creștere: 3,2%, față de execuția preliminară de 3,12%

Finanțarea  învățământului se realizează din mai multe surse, respectiv:

  1. Bugetul de stat:34.098 milioane de lei (dintre care prin bugetul Ministerului Educației este cuprinsă suma de 32.529,5 milioane de lei). Celelalte sume sunt cuprinse în bugetele altor ministere care desfășoară acțiuni de învățământ.

Din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Educației se asigură:

  • Cheltuieli de personal: 23.000 milioane de lei, pentru plata salariilor personalului din învățământul preuniversitar și alte instituții;
  • Bunuri și servicii: 95,4 milioane de lei, pentru funcționarea unităților din subordine;
  • Transferuri între unități ale administrației publice: 5.948,8 milioane de lei, pentru finanțarea instituțiilor de învățământ superior și altor unități;
  • Asistență socială: 427 milioane de lei, sume din care se asigură transportul elevilor și studenților, manuale, competiții școlare și alte acțiuni sociale;
  • Proiecte cu finanțare europeană: 750 milioane de lei;
  • Burse studenți, burse bani de liceu, bursă profesională și alte acțiuni: 1.187 milioane de lei;
  • PNRR: 758,5 milioane de lei;
  • Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă: 160 milioane de lei;
  • Cheltuieli de capital: 200,2 milioane de lei;
  • Alte transferuri: 2,6 milioane de lei.
  1. Bugetul de stat – sume defalcate din TVA, prin bugetele locale, respectiv 5.850,4 milioane de lei, dintre care:
  • 101,7 milioane de lei: bunuri și servicii;
  • 605,3 milioane de lei: burse elevi (bursa socială, de merit și de performanță);
  • 500 milioane de lei gratuitate transport local elevi;
  • 262,2 milioane lei: programul-pilot de suport alimentar („masa caldă”) în cele 450 unități de învățământ incluse;
  • 370,2 milioane de lei: Programul pentru școli (lapte, corn, fructe);
  • 523,1 milioane de lei: învățământ particular;
  • 419,8 milioane de lei: drepturi copii cu cerințe educaționale speciale din învățământ de stat;
  • 68,1 milioane de lei: stimulent educațional copii grădinițe.

III. Venituri proprii ale intituțiilor de învățământ superior: 5.356 milioane de lei.

  1. Bugetele locale din venituri proprii:4.205 milioane de lei, sume asigurate pentru finanțarea învățământului preuniversitar.

Sumele prevăzute în buget asigură:

➢ plata salariilor personalului din învățământ;

➢ cheltuielile cu bunuri și servicii pentru funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ;

➢ plata burselor pentru elevi și studenți;

➢ plata transportului elevilor care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu, cât și plata transportului studenților;

➢ subvenții cămine/cantine studențești;

➢ finațarea programelor din PNRR;

➢ cheltuieli de capital pentru unitățile/instituțiile din subordinea și coordonarea Ministerului Educației;

➢ finanțarea unităților și instituțiilor din subordine/coordonare.”

Cristina Iordache

Articolul precedentNeamț: Două persoane rănite în urma unor accidente
Articolul următorCod galben de ceață și polei în regiunea Nord Est