Acasă NEAMȚ „Boxul nemțean” vrea parteneriat cu municipalitatea pietreană

„Boxul nemțean” vrea parteneriat cu municipalitatea pietreană

0:00

„Boxul nemțean” vrea parteneriat cu municipalitatea pietreană, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiFundația „Boxul nemțean”, reprezentată de președintele Gabriel Câmpescu, a prezentat, ieri, 30 martie, o informare scrisă consilierilor locali, prin care solicită încheierea unui parteneriat cu municipalitatea pietreană, pe o perioadă de un an, în vederea alocării unui spațiu pentru antrenamente la stadionul Ceahlăul (Tribuna a II-a, sala de conferințe).

„Totodată, vă solicităm și accesul la o toaletă și un vestiar din imediata apropiere a sălii, respectiv vestiarul și toaleta destinate echipei oaspete”.

Până la sfârșitul anului 2016, Fundația „Boxul nemțean” și-a desfășurat ședințele de pregătire în același loc, însă parteneriatul cu SC FC Ceahlăul a expirat, stadionul fiind acum administrat de municipalitatea pietreană.

Solicitarea președintelului Gabriel Câmpescu probabil va face obiectul unui proiect de hotărâre într-o ședință viitoare. (Ana MOISE)

Exit mobile version