”În urma discuțiilor avute la Ministerul Dezvoltării întrucât banii în bugetul local pentru asfaltarea străzilor sunt foarte puțini, vom încerca să aplicăm pe Programul Național de Dezvoltare Locală. Din străzile pentru care există proiecte tehnice, strada Primăverii a fost începută anul trecut, se va termina în acest an, strada Maramureș se termină în acest an, având un termen de execuție de șase luni”, a declarat Ovidiu Portariuc (foto).
Străzile care ar urma să intre în programul complet de modernizare dacă se va aproba finanțarea ar fi Iuliu Maniu, Crinilor, Tătarilor și Alexandru cel Bun.
Valoarea acestor investiții ar fi 6,2 milioane de lei pentru Iuliu Maniu, 3,3 pentru strada Alexandru cel Bun și 1,5 pentru Crinilor.