În ziua de 16 iulie, o escortă din cadrul IPJ Neamţ i-a preluat şi i-a adus acasă, unde vor fi încarceraţi. Fapta pentru care au fost trimişi în judecată cei doi concubini a fost comisă în seara de 14 decembrie 2013, când au intrat în casa unei femei din Piatra-Neamţ, au bătut-o şi i-au luat televizorul şi un telefon mobil. Femeia, care n-a mai fost de găsit după comiterea tâlhăriei, a fost prinsă abia în luna martie a anului 2015, într-o pensiune din Dumbrava Roşie.
Şi a urmat o întreagă telenovelă. Pe 19 martie, Judecătoria Piatra-Neamţ a dispus arestarea celor doi, pentru 30 de zile, sub acuzaţia de tâlhărie calificată. Asta în condiţiile în care, pentru ambii, se dispusese deja trimiterea în judecată. Pe 1 aprilie 2015, aceeaşi judecătorie a revocat măsura arestării Alexandrei Iştambir şi a plasat-o sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara şi de a lua legătura în vreun fel cu Iulian Cristian Tătaru. Dar, femeia n-a putut sta departe de tatăl celor doi copii ai ei şi a fugit în Italia, unde Tătaru o aştepta. Probabil nu se aşteptau să fie prinşi după doar câteva luni şi să-şi reteze toate şansele de a mai fi trataţi cu clemenţă. Mai ales că mai au un dosar la judecată, pentru furt, şi între timp cei doi copii mici au fost încredinţaţi bunicii materne. (C. MIRCEA)