0:00

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț participă, şi în 2019, la Parteneriatul Educațional Național „Prietenie… pe o… sfoară…“. Copiii care doresc să se implice în acest proiect se pot înscrie la Secția de carte pentru copii și ludotecă a Bibliotecii Județene, informează instituţia de cultură. Sunt așteptate să se alăture proiectului, ce se derulează în perioada 2 aprilie-31 mai, și celelalte biblioteci publice din Neamţ.

Biblioteca „Kirileanu”, parteneriat educaţional dedicat literaturii pentru copii, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiProiectul ajuns la a VII-a ediţie a fost iniţiat de Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, iar „acțiunile parteneriatului sunt dedicate promovării literaturii pentru copii și stimulării interesului pentru lectură a celor mici. Sunt încurajate să participe bibliotecile publice, organizațiile neguvernamentale, cluburile copiilor sau orice alte organizații care desfășoară activități cu copiii și susțin prioritățile parteneriatului. Tema pe care o propunem în acest an este dedicată celebrării operei lui Carlo Collodi. Organizatorii vor pune la dispoziția participanților toate informațiile necesare desfășurării activităților (conținut, fișe de lucru, materiale promoționale)”, precizează Biblioteca „Kirileanu”, într-un comunicat de presă.

Biblioteca „Kirileanu”, parteneriat educaţional dedicat literaturii pentru copii, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiBiblioteca „George Barițiu“ Brașov a demarat acest parteneriat în 2013, pentru a celebra Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret. Această sărbătoare a fost inițiată în 1967, pe data de 2 aprilie, dată care coincide cu ziua de naștere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen. De-a lungul celor 6 ediții, biblioteca braşoveană a reușit să coaguleze în jurul acestei idei peste 100 de instituții culturale din 38 de județe și, împreună cu acestea, să stimuleze interesul pentru carte și lectură a peste 20.000 de copii. (ZCH NEWS)

Articolul precedentO femeie s-a aruncat din tren, cu tot cu copil în brațe
Articolul următorAJF Neamţ: Ora de disputare a etapei de Cupa României din 10 aprilie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.