Acasă EVENIMENT Beciuri şi fântâni inundate la Războieni

Beciuri şi fântâni inundate la Războieni

0:00

Ploile căzute peste satele Valea Albă şi Războieni în seara de 22 iulie şi în noaptea care a urmat au creat ceva necazuri localnicilor. Ieri dimineaţă, unii dintre săteni au constatat că au beciurile inundate şi fântânile mâlite, aşa că s-au dus şi au anunţat la primărie. Primii care au acţionat au fost pompierii voluntari din comună, dar cum ei nu făceau faţă situaţiei – foarte repede – aşa cum doreau sătenii, Primăria Războieni a solicitat sprijin din partea pompierilor militari.

„Nu sunt multe probleme, cred că vorbim de 15 -20 de fântâni şi beciuri, dar oamenii se plâng că nu au de unde lua apă şi vor să se rezolve repede, de aceea am apelat la ISU Neamţ”, ne-a declarat Bogdan Ţarălungă, primarul de Războieni. „A plouat foarte mult şi scurgerile de pe versanţi au ajuns în câteva gospodării, dar nu a fost inundată nicio casă. În schimb, au fost colmatate câteva şanţuri şi trebuie să rezolvăm repede şi asta, ca să nu avem necazuri la următoarele ploi”.

Nu doar la Războieni a plouat mult, ci şi la Bicaz Chei, unde erau semnale că oricum râul Bicaz are debit mărit încă din judeţul Harghita. Preventiv, pompierii militari s-au dus, cu o autospecială şi o motopompă transportabilă în comună şi au supravegheat râul, între orele 21,40 şi 0,10, în noaptea de 22 spre 23 iulie. Cu o zi înainte, scurgerile de pe versanţi au inundat 8 fântâni din Brusturi, pentru golirea cărora au intervenit pompierii din Târgu Neamţ, cu două motopompe. (C. MIRCEA)

Exit mobile version