Acasă BACĂU Băut la volanul unui microbuz de persoane

Băut la volanul unui microbuz de persoane

0:00

Băut la volanul unui microbuz de persoane, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPolițiștii băcăuani au verificat, în mai puţin de o săptămână, aproape 600 de autovehicule destinate transportului public de persoane și de marfă și au aplicat 148 de sancțiuni contravenționale, în urma unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere grave, conform unui comunicat de presă. Acțiunea s–a desfășurat simultan în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În județul Bacău, polițiștii au verificat 598 de autovehicule dintre care 262 destinate transportului de persoane și 336 de autovehicule destinate transportului de mărfuri. În urma controalelor, polițiștii au constatat 148 de abateri, dintre care 65 la autovehiculele de transport persoane și 83 la cele de transport marfă.

„La data de 6 octombrie, în municipiul Bacău, polițiștii au depistat un bărbat de 65 de ani, din localitate, care conducea un microbuz de 17 locuri, aparținând unei firme de transport. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,21mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 945 de lei pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile”, se precizează în comunicatul citat. (ZCH NEWS)

Exit mobile version