Acasă ACTUALITATE Bătrâni amenințați cu cuțitul și jefuiți în propria casă

Bătrâni amenințați cu cuțitul și jefuiți în propria casă

0:00

Bătrâni amenințați cu cuțitul și jefuiți în propria casă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDoi bătrâni din Trifești, soț și soție, ambii de peste 75 de ani, au fost tâlhăriți în propria lor casă, în noaptea de 21 spre 22 decembrie. Cineva a bătut în geam, bătrânul a ieșit să vadă ce musafir întârziat are și s-a trezit cu cuțitul la gât. Cei doi agresori, ambii cu glugi în cap și cu măști chirurgicale pe față, au răscolit prin casă, au amenințat și bătrâna cu cuțitul și au plecat cu 17.000 de lei. Dimineața, bătrânul a povestit unei vecine ce i s-a întâmplat, iar femeia a anunțat poliția. Cercetările au plecat, practic, de la zero, polițiștii de judiciar de la Roman și cei de la secția rurală reușind să-l găsească inițial pe unul dintre tâlhari și, acasă la el, jumătate din banii furați. La scurt timp a fost identificat al doilea autor și recuperată și restul sumei. Este vorba despre doi tineri de 18 și, respectiv, 21 de ani, din localitate, care au fost reținuți, pentru tâlhărie calificată și urmează să fie prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă.

C.M.

Exit mobile version