Tatăl agresor a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, însă ulterior acuzația a fost modificată în loviri sau alte violențe. Procesul a mers greu pentru că mama copilului a reușit, în cele din urmă, să-și părăsească bărbatul și a fost dificil de găsit. La fel de dificil au fost găsiți martorii care au asistat la scena violentă, petrecută în uliță, când femeia tocmai voia să plece de la domiciliul concubinului care o bătea periodic.
Instanța a decis ca Moțoc să fie condamnat la un an și jumătate de închisoare sub supraveghere și la 60 de zile de muncă în folosul comunității (ceea ce s-ar putea să-l deranjeze cel mai mult). În plus, el are de plătit cheltuielile de spitalizare la Iași (2.200 de lei) și cele către ambulanță (1.058 de lei). Sentința nu este definitivă. Mama copilului nu s-a constituit parte civilă în proces și, implicit, n-a avut nicio pretenție financiară de la fostul ei concubin. (C.M.)