Acasă ACTUALITATE Bărbat băut și fără permis a făcut accident după Revelion

Bărbat băut și fără permis a făcut accident după Revelion

0:00

Bărbat băut și fără permis a făcut accident după Revelion, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn ieșean care a petrecut bine de Revelion, până spre dimineață, a luat decizia complet neinspirată de a se urca la volanul unei mașini și a pleca la drum, băut și fără permis.

Pe 1 ianuarie, în jurul orei 04.00, pe DJ 281B, în satul Boroșoaia, comuna Plugari din județul Iași, acesta nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din față intrând în coliziune.

Spre norocul lui, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Însă, polițiștilor rutieri nu le-a trebuit mult timp să afle că avea o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat și nu avea permis pentru nicio categorie.

Continuând seria deciziilor greșite, bărbatul a refuzat să-i fie recoltate probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Acum are dosar penal pentru conducere fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

A.C.

Exit mobile version