Acasă ACTUALITATE Băieţel de 10 ani, acroşat de o maşină, în Adjudeni

Băieţel de 10 ani, acroşat de o maşină, în Adjudeni

0:00

Marţi, 3 august, în jurul orei 19:00, un şofer de 26 de ani, din Tămăşeni, s-a trezit cu un copil de 10 ani în faţa maşinii. Luat prin surprindere, acesta a tras de volan, încercând să evite impactul, dar l-a acroşat pe băieţel. Accidentul a avut loc pe DJ 201 C, în satul Adjudeni, iar copilul ar fi traversat strada, nesupravegheat de adulţi, prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Băieţel de 10 ani, acroşat de o maşină, în Adjudeni, ZCH NEWS - sursa ta de informații“Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a  circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier“, a precizat agent Georgiana Moşu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Băiatul a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Roman, a fost consultat, dar pentru că prezenta doar nişte vânătăi nu a fost necesară internarea. (Angela CROITORU)

Exit mobile version