„Aceşti copii au fost internaţi timp de două săptămâni şi se face monitorizarea funcţiilor hepatice şi după externare. Hepatita A este o boală care nu se cronicizează, este boala mâinilor murdare şi de aceea se impune o îngrijire riguroasă atât în colectivităţi cât şi acasă”, spune dr. Aurelia Taga, director medical la SJU Bacău.
Medicii recomandă spălarea cât mai des a mâinilor cu apă şi săpun, mai ales după folosirea toaletei. Cazurile au fost raportate la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău, instituţie care în prezent monitorizează trei focare de hepatita A în colectivităţi, cu un număr total de 20 de cazuri. Este vorba despre un focar la şcoala din Budeşti, comuna Plopana, cu 6 cazuri, copiii având vârste cuprinse între 10 şi 14, la şcoala din Gioseni sunt 7 cazuri, înregistrate la copii cu vârste între 5 şi 14 ani, iar un al treilea focar este la şcoala din Tisa Silvestri, comuna Odobeşti, cu 7 cazuri la copii cu vârste între 5 şi 14 ani.
„Toate cazurile sunt confirmate şi supravegheate de către medici. De asemenea, se face supravegherea clinico-epidemiologică a contacţilor timp de 60 de zile iar aceştia au fost şi vaccinaţi”, a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău.