* La data de 10 mai, în jurul orei 02:45, pe DN 2, în localitatea Gheorghe Doja, s-a produs un eveniment rutier cu victimă. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 42 de ani, din județul Suceava, care conducea un ansamblu format din autoutilitară și remorcă pe D.N. 2, a surpins și accidentat un tânăr de 25 de ani, pieton care deplasa pe marginea părții carosabile în aceeași direcție. Pietonul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe Bacău pentru îngrijiri medicale și a rămas internat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Celor două persoane implicate în evenimentul rutier le-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporala din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui ansamblu de vehicule având permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte acesta.
* La data de 10 mai, în jurul orei 11:00, polițiștii din comuna Zemeș au depistat în flagrant un bărbat de 52 de ani, din Moineşti, în timp ce sustrăgea dintr-o conductă produs petrolier condensat, cu ajutorul unui dispozitiv improvizat. Asupra celui in cauză a fost găsită cantitatea de 5 litri produs petrolier. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. (Compartimentul de Relații Publice al IPJ Bacău)