„Au existat sesizări din partea organizaţiilor care protejează animalele, iar DSV a considerat că adăpostul de câini nu mai corespunde normelor. Este însă de menţionat că suspendarea activităţii hingherilor vine pe fondul suspendării la nivel naţional a normelor de aplicare a «legii maidanezilor”, a declarat Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacău.
Direcţia Salubrizare Agrement Parcuri (DSAP) a devenit fabrică pentru cuşti de câini, care nu sunt deloc ieftine. Astfel, costul pentru găzduirea în condiţii UE a fiecărui maidanez se ridica la circa 200 de euro. Prin urmare, cu banii alocaţi pentru acest an s-ar putea găzdui 255 de maidanezi. Pâna atunci, însă, DSV pare de neclintit, în timp ce pe străzi câinii îşi fac de cap şi nenorocesc zilnic oameni. Până în momentul sistării activităţii hingherilor, serviciul specializat al Primăriei aduna anual de pe străzi circa 1.500 de câini.