„Să spunem că din cei 450, din seriile anterioare, nu vor lipsi prea mulți. În cazul celor 4.000, din seria curentă, vor lipsi cei care, deși s-au înscris, au situația școlară neîncheiată sau au rămas repetenți. Și mai sunt cei care s-au înscris de dragul de a se înscrie fără să fi avut intenția de a veni la bacalaureat. Deocamdată nu a fost centralizat numărul corigenților din acest an. Noi sperăm să vină toți cei care au posibilitatea să dea bacalaureatul”, a precizat prof. Gabriela Banu, inspector școlar general adjunct al IȘJ Neamț.
Tot astăzi, directorii liceelor din Neamț au fost convocați într-o ședință organizată de inspectorii școlari pentru a se stabili ultimele detalii ce țin de organizarea examenului. În județ există 12 centre de examen și 6 de evaluare. Luni, 8 iunie este programată prima probă a bacalaureatului, sesiunea de vară. (M. TEODOROF)