Acasă ACTUALITATE Avertizări meteo și hidrologice în regiunea Moldovei

Avertizări meteo și hidrologice în regiunea Moldovei

0:00

Ploile vor marca primele zile de Paște. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo cod galben de ploi și vânt pentru zona Moldovei valabilă în intervalul 16 aprilie, ora 12.00 – 17 aprilie, ora 10.00.

În intervalul menționat, ploile, mai ales sub formă de aversă, însoțite pe alocuri de descărcări electrice vor fi în extindere dinspre sud în cea mai mare parte a țării. În Moldova, Muntenia, Oltenia, Carpații Meridionali și Orientali, local se vor acumula cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp.

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 45…50 km/h în sudul, centrul și estul teritoriului, precum și pe crestele montane”.

O avertizare hidrologică a venit din partea Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. „Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE. 

Avertizări meteo și hidrologice în regiunea Moldovei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

COD PORTOCALIU

În intervalul 16.04.2023 ora 21:00 – 17.04.2023 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Miletin (județele: Botoşani şi Iași), Bahlui – bazin amonte Ac. Pârcovaci şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Pârcovaci (județul Iași).

COD GALBEN

În intervalul 16.04.2023 ora 16:00 – 18.04.2023 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Podari (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin (judeţele: Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Târgovişte şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târgovişte – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin amonte S.H. Prahova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Prahova (județele: Prahova şi Ialomiţa), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Bacău, Harghita, Covasna şi Vrancea), Bârlad – bazin amonte S.H. Negrești și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Negrești (județele: Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Putna – bazin amonte S.H. Colacu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Colacu (judeţul Vrancea), Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (județele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava – amonte confluenţă cu râul Putna (județele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Jijia – bazin amonte S.H. Todireni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Todireni (judeţele: Botoşani şi Iaşi)”.

Z.C.

Exit mobile version