Acasă ACTUALITATE Aventură în pădure, cu mașina, cu final tragic: un tânăr de 17...

Aventură în pădure, cu mașina, cu final tragic: un tânăr de 17 ani a murit

0:00

Un tânăr de 17 ani și-a pierdut viața în cumpăna nopții de 24 spre 25 septembrie, în jurul orei 1:05, în pădurea Marginea, din județul Suceava, după ce autoturismul în care se afla a intrat într-un copac. În urma impactului violent, tânărul pasager aflat pe bancheta din spate a fost azvârlit din mașină, fiind găsit de forțele de intervenție în stop cardio-respirator. Echipajele medicale de la SAJ Suceava au aplicat manevre de resuscitare în speranța că îl vor putea menține în viață. După 45 de minute de încercări repetate de a-l resuscita a fost declarat decesul.

Aventură în pădure, cu mașina, cu final tragic: un tânăr de 17 ani a murit, ZCH NEWS - sursa ta de informații Șoferul autoturismului era un alt băiat de 18 ani, care abia își luase permisul, în aventura de noapte din pădurea Marginea venind cu ei și un adolescent de 15 ani care a rămas încarcerat între fiarele mașinii. Pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți cu autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două ambulanțe SAJ Suceava au intervenit la locul accidentului. Băiatul de 15 ani, pasagerul din dreapta, a fost extras din interiorul mașinii, a primit primul ajutor calificat la locul accidentului și a fost transportat, împreună cu prietenul lui de 18 ani, la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Suceava. (A. Croitoru)

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Exit mobile version