Acasă ACTUALITATE Autoturism răsturnat pe cupolă

Autoturism răsturnat pe cupolă

0:00

O șoferiță imprudentă a fost rănită și a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe cupolă. Evenimentul rutier a avut loc pe 5 aprilie în Târgu-Neamț. “Din primele cercetări a reieșit că în timp ce o femeie de 53 de ani, din Târgu-Neamț conducea un autoturism pe strada Vadului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile“, anunță Poliția Neamț.

Autoturism răsturnat pe cupolă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPână la sosirea salvatorilor atât șoferița, cât și o pasageră, de 42 de ani, au ieșit din mașina avariată. Ambele au primit îngrijiri medicale de la membrii echipajelor SAJ și SMURD, apoi șoferița a fost preluată de ambulanță fiind  transportată la CPU Târgu Neamț. Se pare că totul a fost provocat de neadaptarea vitezei la condițiile de trafic. Cercetările continuă într-un dosar penal cu acuze de vătămare corporală din culpă. (G.S.; FOTO: Poliția Neamț)

Exit mobile version