aleho
heidelbergcement

Trei tineri din județul Neamț au fost prinși în timp ce culegeau trufe din pădurea Ocolului Silvic Roman. Polițiștii de la Sagna i-au găsit pe tineri cu 1,5 kg de trufe recoltate fără a avea acest drept. Cunoscători ai modului de recoltare a acestor prețioase ciuperci, tinerii erau însoțiți fiecare de câte un câine scump de rasă, anume dresat.Ciupercile au fost confiscate de polițiști și predate pădurarilor. „La data de 21 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna au depistat trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, din Oniceni, care recoltau trufe, fără să dețină autorizație. Într-o pădure din localitatea Sagna, aflată în administrarea Ocolului Silvic Roman, au fost depistați cei trei care recoltau trufe, fără să dețină autorizație, cu ajutorul a cinci câini dresați din rasa Lagotto Romangnolo, Viszla şi Bracc German. Polițiștii au găsit asupra tinerilor cantitatea de 1,5 kg trufe negre, care a fost confiscată și predată lucrătorilor silvici. Cei în cauză au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010R, cu 4.000 de lei amendă”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Polițiștii reamintesc faptul că, potrivit normelor silvice, recoltarea din fondul forestier a trufelor fără acordul proprietarului și-sau a ocolului silvic care gestionează pădurea se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.

Tinerii erau bine pregătiți la capitolul găsirea și culegerea trufelor, doar că nu aveau autorizație de la autoritatea silvică ce administrează pădurea de la Sagna.

(C.I.)