Atletul Ionuț Husariu (CS Ceahlăul Piatra Neamț) a obţinut sâmbătă, 18 mai, medalia de argint a Campionatului Balcanic de Alergare Montană, în calitate de component al naționalei de seniori a României, anunţă clubul pietrean într-un comunicat de presă. Mai trebuie precizat că atletul pietrean a concurat chiar de ziua de naștere. Concursul a avut loc la Câmpulung Moldovenesc. Tricolorii au încheiat competiţia pe locul secund, după Turcia, dar înaintea Sloveniei. Ionuț Husariu a terminat cursa de 12.000 de metri pe locul 7, cu timpul de o oră, 13 minute și 40 de sutimi.
Atletul pietrean speră să poată concura la Campionatul Mondial de Alergare Montană pe distanță lungă – 40 de kilomeri. Competiția este anunțată pentru luna noiembrie, urmând a se desfășura în Argentina. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: S. POPA)