Astăzi, 12 septembrie, începe Neamţ Music Festival-ediţia a III-a, manifestare organizată de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ. Anul acesta, prima seară de festival (12 septembrie) și concertul de gală (15 septembrie) vor avea loc la „Cinema Mon Amour”, începând cu ora 19:00. Pe 13 septembrie, evenimentul se va muta la Rubik Hub-Ștrandul Piatra-Neamț, iar sâmbătă, 14 septembrie, la Cetatea Neamț.
Dovada recunoașterii calității înalte a actului artistic este includerea Neamț Music Festival în circuitul prestigiosului Festival Internațional „George Enescu”. Pe 15 septembrie, semnalul sonor al Festivalului „George Enescu” va răsuna și la Piatra-Neamț, municipiul reședință de județ alăturându-se celor zece orașe importante ale României în care are lor cea mai extinsă ediție de până acum a evenimentului de talie internațională (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Bacău, Bârlad, Târgovişte, Satu-Mare).
„Nu putem decât să așteptăm cu mare emoție și acest minunat eveniment la care lucrăm alături de pianistul cunoscut în toată lumea, Daniel Ciobanu. Așteptăm publicul să achiziționeze bilete și sperăm, la jumătatea lui septembrie, să ne bucurăm de atmosfera de poveste pe care o aduce muzica clasică. Până atunci urmărim să punem totul la punct, să pregătim festivalul în cel mai mic amănunt și să avem satisfacția a încă unei ediții reușite”, a precizat Carmen Elena Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”. (ZCH NEWS)