0:00

Verificările efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț la agenți economici din exploatare forestieră s-au finalizat cu amenzi consistente ce au totalizat aproape 270.000 de lei. Acțiunea a avut loc în trimestrele I și IV din acest an, cele mai mari sancțiuni fiind pentru munca la negru. Au avut loc 51 de controale fiind depistate 58 neconformităţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, plus 58 de sancţiuni contravenţionale din care 20 de amenzi ce au totalizat 69.500.

„La 4 angajatori au fost identificate 10 persoane care prestau muncă fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Cuantumul amenzilor aplicate de inspectorii de muncă pentru munca nedeclarată a fost de 200.000 lei”, anunță ITM Neamț.

Aspre sancțiuni pentru firme din domeniul forestier, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiFuncționarii au mai descoperit și alte nereguli între care  primirea la muncă a unor persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă; lucrătorii nu foloseau echipamentul de protecţie; lipsea trusa sanitară de acordare a primului ajutor; unii angajați erau instruiți necorespunzător în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; nu era efectuat controlul medical periodic al salariaților; nu erau realizate semnalizările de securitate şi sănătate în muncă în parchete şi platforme primare.

Acțiunea a avut ca obiectiv creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. S-a mai urmărit aplicarea unor măsuri pentru determinarea respectării prevederilor legale de către angajatori din domeniul exploatării forestiere şi prevenirea accidentelor de muncă. (G.S.)

Articolul precedentScandalul privind restaurarea ”Bojdeucii lui Creangă”. Explicațiile Consiliului Județean Iași
Articolul următorProiectul „Loc mai sigur pentru femei“ are prima piatră de hotar în Neamț
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.