Alina Preda este singura persoană din judeţul Neamţ care a însoţit 11 răniţi în timpul zborului, cu avionul NATO, spre spitale din Marea Britanie şi Norvegia. Tânăra este absolventă a Facultăţii de Medicină din Iaşi, a făcut master în medicină de urgenţă, iar de 3 ani lucrează, ca asistent, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.
Când a fost anunţată că trebuie să se prezinte la Bucureşti pentru că va primi o decoraţie i s-a spus doar să se îmbrace potrivit pentru o solemnitate. Abia după ce-a ajuns în Capitală, împreună cu cei trei colegi ai ei de la Cluj, care au participat la misiunea internaţională, a aflat că va merge la Casa Regală şi a fost copleşită de emoţii. (C. MIRCEA)