0:00

Un tânăr de 28 de ani, din Piatra-Neamț, a fost arestat, de Judecătoria Târgu Neamț, după ce-a pătruns în curtea unui om și a dat foc unei anexe din fața caseiArestat pentru violare de domiciliu și distrugere prin incendiere, ZCH NEWS - sursa ta de informații.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 2 octombrie a.c., pe fondul unor neînțelegeri cu fiul unui bărbat, de 69 de ani, s-ar fi deplasat la imobilul celui din urmă, unde ar fi incendiat o anexă a locuinței, după care ar fi părăsit locul faptei”, a declarat agentul Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”La data de 21 octombrie, în baza activităților investigative desfășurate în cauză, polițiștii au reușit depistarea persoanei bănuite de comiterea infracțiunilor, în localitatea Girov. Tânărul în cauză a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor”.

Tânărul a fost reținut inițial, prezentat procurorului de caz și apoi instanței, care a decis: ”Dispune arestarea preventivă a inculpatului Stan Ioan, cercetat în dosar nr. 1801/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere și violare de domiciliu, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 22.10.2020 până la data de 20.11.2020, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului Stan Ioan. Respinge cererea inculpatului, formulată prin avocatul din oficiu, de luarea a măsurii controlului judiciar sau arest la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi pentru procuror”.

C.M.

Articolul precedentMedicii de familie vor primi 105 lei de fiecare bolnav Covid tratat acasă
Articolul următorSe închid școlile din Piatra Neamț, Bicaz, Gârcina și Girov