Acasă COMUNICATE PRESĂ Arestat pentru că și-a lovit părinții

Arestat pentru că și-a lovit părinții

0:00

Ionel Augustin Amaliței, un bărbat de 41 de ani, din Roznov, a fost ridicat de polițiști și dus la arest, în baza unui mandat emis de Judecătoria Piatra-Neamț, contestat, dar menținut de Tribunalul Neamț, în ziua de 17 aprilie. Indiviul în cauză este cercetat pentru două infracțiuni de violență în familie. Primul scandal a avut loc în ultima seară a lunii ianuarie, când Amaliței și-a bătut ambii părinți (mama lui având 68 de ani, iar tatăl – 69). După o reținere de 24 de ore, agresorul a fost plasat sub control judiciar, însă în seara de 7 aprilie, fiind sub influența alcoolului, Amaliței și-a lovit, din nou, tatăl.

Arestat pentru că și-a lovit părinții, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn ziua de 11 aprilie, Judecătoria Piatra-Neamț a decis: ”Constată întemeiată sesizarea formulată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ – Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare la data de 08.04.2019 şi în consecinţă: înlocuieşte măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul AMALIȚEI IONEL AUGUSTIN, trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de violență în familie (persoane vătămate: AMALIȚEI GRIGORE și AMALIȚEI ELENA) – cu măsura arestării preventive, pe o durată de 30 de zile. În temeiul 238 raportat la art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului AMALIȚEI IONEL AUGUSTIN, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pe o durată de 30 de zile, începând cu data la care inculpatul va fi efectiv reţinut de organele de poliţie”.

Imediat după ce instanța s-a pronunțat, Amaliței a contestat decizia, însă n-a avut câștig de cauză la Tribunalul Neamț. Ieri, mandatul de arestare emis pe numele lui a fost pus în executare, așa că măcar de Paște părinții lui vor putea sta liniștiti. (C.M.)

Exit mobile version