politie radar pistolÎn perioada 22-28 mai, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pe mai multe artere din județ. S-a urmărit combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și bicicliști, precum și combaterea neacordării priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor. “Pe parcursul acțiunii au fost constatate 478 de abateri, 276 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, 67 de sancțiuni au fost aplicate pietonilor și 97 bicicliștilor“, anunță Poliția Neamț.

În perioada analizată, polițiștii rutieri au reținut 113 permise de conducere, 41 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 72 pentru neacordare de prioritate pietoni sau vehicule. Pe 28 mai, în intervalul orar 16:00-19:00, polițiștii din cadrul Serviciilor Rutiere Neamț împreună cu omologii din Suceava au acționat pe tronsonul de drum DN 2 – E85, pentru combaterea vitezei excesive. S-au aplicat 96 de sancțiuni contravenționale, dintre care 74 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind reținute 11 permise de conducere.

(G.S.)

Foto ilustrativă: arhivă

Articolul precedentAPIA autorizează plățile aferente schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal – Campania 2022
Articolul următorProfesorii primesc sprijin din partea elevilor și studenților
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.