Despre Constantin Ştefan, fost viceprimar al comunei Ion Neculce (Iași), ANI afirmă că „în exercitarea mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Ion Neculce, județul Iași, acesta a votat în favoarea adoptării Hotărârii privind alegerea viceprimarului comunei, potrivit căreia persoana evaluată a fost ales în funcția de viceprimar al comunei menționate. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea 161/ 2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215 /2001 și art.75 și 77 din Legea nr. 393/2004”.
În conflict de interese administrativ s-ar fi aflat şi Constantin Romeo Trofin, actual consilier local și fost viceprimar al comunei Români (Neamț). ANI consideră că „în calitate de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea (votând pentru) Hotărârii privind aprobarea închirierii pășuni (islazul comunal), în temeiul căreia s-a încheiat Contractul de închiriere între Primăria Români și persoana evaluată, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local. De asemenea, pentru suprafața ce i-a fost dată spre închiriere, conform contractului de închiriere sus-menționat, și animalele deținute (împreună cu alte 2,49 ha teren), persoana evaluată a încasat subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Neamț. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea 161/ 2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215 /2001 și art.75, lit.a) și 77 din Legea nr. 393/2004”.
Aurel Stângaciu, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Bancă (Vaslui), este suspectat tot de conflict de interese administrativ. ANI afirmă că „în calitate de consilier local, a participat la luarea deciziei și aprobării Hotărârii Consiliului Local privind închirierea prin licitație publică a pășunilor comunale aparținând domeniului public și privat al comunei Bancă, pentru pășunatul bovinelor și ovinelor, și a încheiat ulterior Contractul Cadru de închiriere pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public său privat al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/ 2001, art. 70 din Legea 161 /2003 și art.75, lit.a) și 77 din Legea nr. 393/2004”. Aurel Stîngaciu este singurul dintre cei trei aleşi, care nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. (ZCH NEWS)