”În aceste împrejurări, acesta l-a condus în incinta societății pentru a aștepta sosirea echipajului de poliție, moment în care bărbatul de 35 de ani, ar fi devenit agresiv verbal și fizic”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Pentru a-și asigura scăparea, cel în cauză ar fi spart o oglindă, iar cu un ciob provenit de la aceasta, l-ar fi agresat pe angajatul societății, provocându-i leziuni la o mână”.
Agresorul a fost reținut, pentru 24 de ore, sub acuzația de de tâlhărie, iar astăzi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
C.M.