0:00

Angajări şi la Poliţia Bacău, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPoliţia (IPJ) Bacău anunţă că, în perioada 3-7 octombrie, persoanele care doresc să devină polițiști se pot înscrie pe posturile scoase la concurs de Poliția Română

“La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sunt scoase la concurs 54 de posturi, din care 52 sunt pentru încadrare directă de agenți în structurile de ordine publică și poliție rutieră. Celelalte două posturi, un ofițer și un agent, în structura de ordine publică, sunt alocate foștilor lucrători de poliție care doresc reîncadrarea, în conformitate cu prevederile art. 9, alin. 2(1) din Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului cu modificările și completările ulterioare și care au studii corespunzătoare cerințelor postului, respectiv îndeplinesc condițiile legale”, potrivit IPJ Bacău.

Detalii privind condițiile de înscriere, documentația necesară, probele de concurs, tematica și bibliografia pot fi consultate pe pagina de web a IPJ Bacău, respectiv https://bc.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.

IPJ Iaşi revine cu un comunicat, în care sunt reamintite principalele condiţii pentru înscrierea la concurs:

  • există doar limită minima de vârstă – 18 ani;
  • înălțimea minima a candidaților este 1,65 metri pentru femei și 1,70 metri pentru bărbați;
  • nu este nevoie de cazier judiciar;
  • nu este nevoie de copii legalizate ale actelor de studiu și cele de identitate, candidatul fiind obligat sa le prezinte pe cele originale;
  • proba fizică nu mai este luată în calcul la media finală, fiind doar criteriu de departajare la nota testului scris;
  • fișa medicală a cărei valabilitate nu a depășit 12 luni va putea fi valorificată prin efectuarea unui set de analize mai restrâns.

Despre angajările la IPJ Iaşi şi Botoşani puteţi citi AICI, iar despre cele de la IPJ Neamţ AICI. (ZCH NEWS)

Articolul precedentTânăr de 20 de ani şi fată de 18 ani – reţinuţi pentru înşelăciune
Articolul următorNervi și acuze în Consiliul Local Agapia
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.