Acasă ACTUALITATE Amendă de 6.000 de lei pentru 7 mc de cherestea transportată nelegal

Amendă de 6.000 de lei pentru 7 mc de cherestea transportată nelegal

0:00

Amendă de 6.000 de lei pentru 7 mc de cherestea transportată nelegal, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPoliţiştii din Roznov, care au oprit un camion cu remorcă, în ziua de 31 martie 2021, au verificat documentele pentru încărcătura de cherestea şi au avut o surpriză. Şoferul, un bărbat de 39 de ani, din Suceava, transporta un volum mai mare decât cel prevăzut în avizul de însoțire

Astfel, a fost solicitat sprijinul polițiștilor Biroului de Combatere a Delictelor Silvice și al specialiștilor din cadrul Direcției Silvice Neamț, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, ansamblul de vehicule transporta cantitatea de 50,014 mc reieșind un surplus de 6,799 mc față de cantitatea înscrisă în aviz”, a precizat agentul Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Pentru încălcarea dispozițiilor în domeniul silvic, administratorul societății a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 6.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat suplimentar, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Vaduri”.

C.M.

Exit mobile version