Ultima zi de vacanță pentru copiii de la Centrul de zi „Elena Doamna” și complexul „Ion Creangă” din Piatra Neamț a fost și cea mai frumoasă. Cei care au rămas pe perioada vacanței acasă, la „Elena Doamna”, au avut parte vineri, 9 februarie, de o oră întreagă de explicații urmate de aplicarea metodelor de acordare a primului ajutor oferite de oaspeții de la Serviciul de Ambulanță Neamț. Sala de sport a centrului s-a umplut în jurul orei 10:30, ora anunțată pentru demonstrație, iar până la ora 11:00, când a ajuns echipajul ambulanței cu însăși managerul interimar, dr. Dorice Albu, am stat de vorbă cu câțiva dintre tineri. Toți știau că „vin salvatorii”, unii erau chiar nerăbdători fiindcă aflaseră că vor învăța să panseze un deget rănit, alții, care au mai participat la demonstrații, dădeau deja explicații celor mai mici cum „trebuie apăsat pe piept”.
Surpriza medicilor și asistenților a fost cu atât mai mare cu cât mulți dintre copii știau, deja, pas cu pas procedura de resuscitare cardio-pulmonară, iar când un puști a cerut o oglindă pentru a verifica dacă „victima” respiră cât de cât, cadrele medicale l-au felicitat pentru cunoștințele sale. „Sternocleidomastoidian” a fost cuvântul rostit la un moment dat de un alt puști, cu ochii verzi-albăstrui și iscoditori, iar cadrele medicale au fost din nou uimite să-l descopere pe cel care, la doar 10 ani, cunoaște oasele scheletului uman. „Humerus, tocmai m-am lovit, l-am învățat și pe ăsta. Clavicula, tarsiene, metacarpiene, femur” – răspundea el întrebărilor medicilor, fericit că specialiștii i-au remarcat aptitudinile. „Iar urechea are trei oase”, a continuat el, enumerându-le imediat și primind laude la scenă deschisă ce au urmat hotărârii cu care a spus că reuși să învețe și miile de mușchi din compnența organismului uman fiindcă „vreau să mă fac asistent medical”.
Cei mai mulți tineri au participat cu entuziasm, curiozitate, interes la acest curs, care din demonstrativ a devenit interactiv. Câțiva tineri au preferat să rămână în lumea lor, probabil la fel de colorată ca și peretele sălii de sport pictat de cunoscutul Laurențiu Dimișcă. Unii au filmat, alții s-au fotografiat cu oaspeții, reușind ca, în final, fiecare să-și facă o amintire frumoasă dintr-o experiență utilă. Cadrele medicale au fost încântate de receptivitatea copiilor și i-au felicitat, în final.
Astfel de activități se fac din anul 2015, în baza unui protocol încheiat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț și Serviciul de Ambulanță al Județului Neamț și intitulate „Fii erou – Salvează o viață!”. (C.I.)