0:00

Alegerile locale din Neamț – faza pe dosare penale, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSpre deosebire de alte scrutine când ploua cu sesizări prin mai toate localităţile judeţului unde se anunţa luptă strânsă între candidaţi, anul acesta au fost categoric cele mai liniştite alegeri locale. Şi nu doar atmosfera patriarhală a demonstrat asta, ci şi cifrele. De unde altă dată erau cel puţin 150 de sesizări în ziua votului, pentru că fiecare stătea cu ochii pe „inamic”, acum abia s-au adunat 35. Iar elanul reclamagiilor cu imaginaţie a fost tăiat brusc de poliţişti, pentru că orice persoană care a inventat „poveşti” electorale a fost amendată pe loc pentru alarmare falsă.

Sesizările au vizat, în general, continuarea propagandei electorale prin afişaj (mulţi nu au ştiut că legea prevede acum că doar afişajul de pe clădirile secţiilor este interzis), dar şi consumul de alcool în baruri situate la distanţă mai mică de 500 de metri de secţiile de votare. S-au întocmit însă şi două dosare penale, unul la Tarcău, unde a existat o reclamaţie conform căreia mai mulţi alegători au fost „cinstiţi” la un bar de către unul dintre candidaţi. Poliţiştii au verificat povestea, au stabilit că într-adevăr la barul respectiv s-a „consumat”, dar  fiecare şi-a plătit băutura.

Alegerile locale din Neamț – faza pe dosare penale, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAl doilea dosar penal s-a deschis la Săvineşti, unde un bărbat a fost văzut când încerca să introducă în urnă două buletine de vot pentru primar, ambele ştampilate. Până la urmă s-a dovedit că omul nu a venit la vot cu intenţia să fraudeze, dar dacă tot i s-au dat, din greşeală, două buletine care se lipiseră între ele, n-a scăpat ocazia de a-l „ajuta” pe candidatul lui preferat cu un vot în plus. Cum a fost „culpă comună”, urmează ca bărbatul şi membrii secţiei să fie audiaţi şi să se dea soluţia în dosar.

Una peste alta, doar vreo 10 sesizări s-au confirmat, iar 14 persoane au fost amendate, cele mai multe pentru alarmare falsă. N-a fost, însă, nicio reclamaţie de fraudă electorală, iar printre micile incidente s-a numărat o încurcătură de pe Valea Muntelui. O bătrână trecută de 80 de ani a solicitat urna mobilă, s-au dus la ea acasă membrii unei secţii de votare, iar după ce-au verificat competenţa teritorială au constatat că, de fapt, zona în care locuieşte bătrâna aparţine de secţia de votare vecină. Până la urmă lucrurile s-au rezolvat în sensul că buletinul de vot a fost predat secţiei competente.

Ţiganii din Crăcăoani şi „tradiţia” de a ieşi în centru

Aşa cum fac de fiecare dată la alegerile locale, vreo 200 de ţigani din Crăcăoani, unii susţinători ai primarului, alţii poziţionaţi ferm împotriva lui, au ieşit în centrul comunei, după ce s-a încheiat votarea şi s-a aflat că Petre Zamfir a mai câştigat un mandat. Au început să se certe că alegerile n-au fost corecte şi, în final, au cerut să vină primarul să discute cu ei. Ceea ce s-a şi întâmplat. Când a apărut edilul deja certurile pe tema corectitudinii votului au încetat şi singurul lucru pe care voiau să-l ştie toţi era respectarea drepturilor lor. Ca de fiecare dată, ţiganii au vrut să se asigure că vor primi în continuare ajutoare sociale şi eventual şi alte facilităţi, în funcţie de situaţia fiecăruia.

Alegerile locale din Neamț – faza pe dosare penale, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn pic de „atmosferă” a fost şi la Dobreni, dar nu în stradă, ci în secţia de votare unde primarul şi principala sa contracandidată au fost despărţiţi doar de un vot, în final femeia câştigând funcţia.

„Acum, când suntem aproape să aflăm rezultatele oficiale pot spune fără dubiu că au fost cele mai liniştite alegeri din ultimii ani”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ. „Şi lucrurile au stat astfel nu doar prin prisma cifrelor, ci şi a faptelor sesizate, care n-au fost deloc grave”. (Cristina MIRCEA)

Articolul precedentBICAZ: PSD, aproape lipsit de opoziţie în CL
Articolul următorCum va arăta noul CJ Neamț * Vechiul CJ se întruneşte în ultima şedinţă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.