Acasă ACTUALITATE Actualizare: Agresiune între doi elevi, unul a fost înjunghiat

Actualizare: Agresiune între doi elevi, unul a fost înjunghiat

0:00

Actualizare: Agresiune între doi elevi, unul a fost înjunghiat, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Actualizare: Elevul de 17 ani care l-a înjunghiat pe colegul său a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile. Parchetul Neamț a solicitat instanței să fie arestat preventiv, el fiind acuzat de tentativă de omor.

Tribunalul Neamț a decis ca pe timpul arestului la domiciliu băiatul să nu ia legătura cu victima sa și să nu părăsească locuința fără știrea instanței, altfel riscă să ajungă în arest.

Până astăzi, 8 iulie, Parchetul Neamț nu a atacat decizia tribunalului.

****Știre inițială****

Un elev, în vârstă de 18 ani, a fost înjunghiat de un coleg al său, cu un an mai mic, în urma unui conflict. Incidentul s-a petrecut ieri, 6 iulie, în parcul central din municipiul Roman, aproape de ora 14, oră la care amândoi trebuiau să fie la cursuri. Băieții sunt în anul I și respectiv anul II la școala profesională de la Colegiul Tehnic „Danubiana” și au chiulit de la ultima oră.

Băiatul rănit a fost dus de ambulanță la spital, unde a fost operat imediat. A fost înjunghiat foarte aproape de inimă, astfel că intervenția chirurgicală era imperios necesară. Băiatul este în stare stabilă în această dimineață și a rămas internat în secția Chirurgie, a declarat Laura Trifan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

Agresorul a fugit după atac și a fost găsit după câteva ore acasă, în satul Zece Prăjini, comuna Dagâța (Iași). Poliția a deschis o anchetă, mai multe detalii aici .

C.I.

Exit mobile version