Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Iaşi anunţă organizarea, în parteneriat cu Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ, a sesiunii de informare cu tema „Programul START-UP NATION-ROMÂNIA”. Evenimentul va avea loc, joi, 30 martie, de la ora 10:00, în sala „Calistrat Hogaş” a CJ Neamţ. Vor participa, după cum anunţă OTIMMC Iaşi, dl. Harry Ilan Laufer, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) şi dl. Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG).
În cadrul evenimentului de la Piatra Neamţ, vor fi oferite informaţii referitoare la implementarea Programului şi vor fi dezbătute prevederile acestuia. Se doreşte mai ales un dialog susţinut între reprezentanţii MMACA şi cei ai mediului de afaceri. Pentru ca fondurile pentru 2017să fie absorbite integral, reuniunea îşi propune ca obiectiv esenţial informarea reprezentanţilor mediului de afaceri. Detalii suplimentare se pot obţine de la OTIMMC Iaşi (str. Elena Doamna, nr. 61A, etaj 2, Iaşi, tel/fax: 0232/261101, 0232/464343). (ZCH NEWS)