Directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Petrică Ilisei, spune că angajații pe care-i coordonează se află în “risc de epuizare” din cauza volumului mare de muncă.
“Lipsa de personal – în momentul de față OJFIR Neamț funcționează cu un minus de cel puțin 4 experți raportat la volumul de activitate pe care o desfășoară, ceea ce implică diverse riscuri în instrumentarea dosarelor cererilor de finanțare/plată (depășirea termenelor procedurale; riscul de epuizare în rândul angajaților existenți, etc).
Astfel, în vederea îmbunătățirii activității se impune angajarea de personal de specialitate pentru compartimentele deficitare”, se spune în materialul semnat de director și prezentat în ședința Colegiului Prefectural din 27 august, de către șef serviciu Ana Aurora Prisacariu.
Numai că agenția sub care funcționează oficiul județean este o instituție a statului, ca atare, și angajările de aici sunt suspendate potrivit Ordonanței trenuleț (OUG nr. 115/2023).
În acest moment în instituția nemțeană lucrează 15 angajați, două persoane fiind la vârsta pensionării.
Anul trecut aceștia și-au depășit planul asumat (126%), au instrumentat un număr de peste 250 dosare cereri de plată în valoare de 3,30 milioane de euro au evaluat 180 dosare cereri de finanțare și au verificat pentru avizare 250 de dosare de achiziții. În anul 2024 numărul cererilor de plată instrumentate a fost de 232, în valoare de 2.53 milioane de euro, au evaluat și contractat 37 de cereri de finanțare și au verificat 144 de dosare de achiziții.
A.C.
Ce milă îmi este de ei. Le sugerez să-și de-a demisia și să vină să lucreze cu mine în șantier.
Dar când numără banii în ziua de salariu nu mai sunt epuizați???????
Fie primit, cam au ce număra……..
BLEHHHHHHHH……