Un tânăr din Tazlău a fost reținut și astăzi, 16 aprilie, urmează să fie dus la instanță cu propunere de arestare preventivă, pentru că a încercat să dea foc unei magazii din curtea vecinului. Piromanul este același care acum doi ani, pe când avea 17 ani, a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru că a incendiat 6 gospodării. În luna august a anului 2018 el a fost eliberat din penitenciar. În noaptea de 14 spre 15 aprilie, tânărul a intrat în curtea unui vecin și a vrut să dea foc unei magazii. Proprietarul l-a surprins și l-a alungat, iar luni dimineață a mers la poliție și l-a reclamat.
Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore faţă de acesta, sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă de distrugere prin incendiere, iar astăzi, 16 aprilie, va fi prezentat Judecătoriei Piatra Neamţ, cu propunere de arestare preventivă. (C.I.)