Acasă ACTUALITATE Administrator condamnat după 6 ani că s-a „băgat” în banii locatarilor

Administrator condamnat după 6 ani că s-a „băgat” în banii locatarilor

0:00

După 4 ani de anchetă şi încă 2 de procese, administratorul Asociaţiei de proprietari nr. 15 din Roman a fost condamnat definitiv. Pentru delapidare, cum a stabilit Curtea de Apel Bacău, care a revenit la acuzaţia iniţială după ce Judecătoria Roman o schimbase în „neglijenţă în serviciu în formă continuată”. Tot Judecătoria Roman a omis să confişte banii consideraţi „produs al infracţiunii”. Curtea de Apel Bacău a soluţionat şi acest aspect: „Desfiinţează sentinţa penală apelată. Reţine cauza spre rejudecare şi în fond. Condamnă pe inculpata Stăiculescu Mioara, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. Majorează termenul de încercare de la 2 ani şi 9 luni la 3 ani. În baza art.118, alin.1, lit.e c.pen. anterior dispune confiscarea specială de la inculpată a sumei de 11.061,26 lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunii, care nu serveşte la despăgubirea persoanei vătămate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.06.2017”.

Administrator condamnat după 6 ani că s-a „băgat” în banii locatarilor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPrima instanță (Judecătoria Roman) a desființat măsura ”sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 1193/P/2010 din 28 iunie 2013 asupra imobilului proprietatea inculpatei reprezentat de apartamentul situat în mun. Roman”, iar Curtea de Apel Bacău a lăsat neschimbată această dispoziție.

Mioara Stăiculescu a fost acuzată că, în perioada 2003-2011, şi-a însuşit sume importante din banii locatarilor. De-a lungul anchetei au fost făcute mai multe expertize, fiecare stabilind alte sume ca lipsă în gestiune. Cu toate acestea, femeia a susținut mereu că este nevinovată, iar diferențele rezultă din ajutoarele de încălzire, care n-au fost achitate în totalitate de Guvern. (Cristina MIRCEA)

Exit mobile version