Acasă ACTUALITATE ACTUALIZARE Femeia înecată în râul Moldova a fost adusă la mal!

ACTUALIZARE Femeia înecată în râul Moldova a fost adusă la mal!

0:00

ACTUALIZARE: Femeia a fost scoasă din apă de voluntari, totuși, până să ajungă pompierii militari. La fața locului, s-a dus și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță care, împreună cu paramedicii, a făcut manevre de resuscitare, fără niciun rezultat. La rândul lor, polițiștii au stabilit că femeia avea 57 de ani, era din localitate și s-a aruncat în râu astăzi, pe fondul unei depresii care o chinuia în ultima vreme. (C.M.)

************

ŞTIRE INIŢIALĂ: Un localnic din Gherăiești a sunat la 112, în dimineața de 30 martie, și a anunțat că a văzut un cadavru plutind pe râul Moldova. La locul indicat s-au dus, inițial, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), care, însă, n-au putut interveni.

ACTUALIZARE Femeia înecată în râul Moldova a fost adusă la mal!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn sprijinul lor au plecat şase pompieri militari de la Detașamentul Roman, cu o barcă, și o ambulanță SMURD. După ce femeia va fi scoasă la mal, urmează să fie identificată, iar polițiștii să stabilească ce s-a întâmplat. Vom reveni cu detalii. (C.M.)

Exit mobile version