Acasă ACTUALITATE ACTUALIZARE FOTO 9 morți într-un accident cumplit la Viișoara

ACTUALIZARE FOTO 9 morți într-un accident cumplit la Viișoara

0:00

ACTUALIZARE ORA 9.15: Au fost găsite cele două persoane dispărute. Bilanțul victimelor a ajuns la 9. Detalii aici.

ACTUALIZARE ORA 8.20: Căutările continuă în râul Bistrița, la locul accidentului.

Un microbuz în care, conform primelor date, s-ar fi aflat 10 persoane, a părăsit carosabilul și a căzut în canalul răului Bistrița din satul Viișoara. Până în acest moment, a fost confirmat decesul a 7 persoane.

Având în vedere proporțiile accidentului, a fost declanșat planul roșu de intervenție, la fața locului ajungând cei de la ISU, Poliția, cei de la Ambulanță și scafandri. Inițial, au fost scoase din apă 3 persoane decedate, apoi alte 4, care nu au mai putut fi resuscitate.

Actualizare: Microbuzul, condus de un tânăr din Săvinești, transporta oameni aflați la muncă în Alba-Iulia. Toți sunt din zona Săvinești-Roznov și împrejurimi. Singurul supraviețuitor, aflat acum la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, este din Podoleni.

Primele cercetări ale Poliției dau drept posibile cauze ale tragediei o defecțiune la roata din stânga spate, de unde ar fi ieșit scântei înainte ca mașină să părăsească carosabilul. Acest lucru a fost văzut de alți muncitori, care veneau tot de la Alba-Iulia, într-un autoturism, în spatele microbuzului.

În acest moment, mai sunt căutate două persoane, deși șansele de a le găsi în viață sunt minime.

Vom reveni cu amănunte.

 

Exit mobile version