Acasă ACTUALITATE Actualizare. Au fost identificați copii care au incendiat o maşină la Piatra...

Actualizare. Au fost identificați copii care au incendiat o maşină la Piatra Neamț

0:00

Actualizare. Au fost identificați copii care au incendiat o maşină la Piatra Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Actualizare. În seara de 13 iulie, polițiștii i-au identificat pe cei doi copii, unul are 9 ani iar celălalt 12, deci nu răspund penal pentru faptrele lor.

Știre inițială

Un autoturism staţionat, care nici măcar nu avea acumulator, a ars în această seară (13 iulie) în zona 1 Mai din Piatra-Neamţ, unde era parcat. Pompierii au stins flăcările însă maşina este afectată într-o proporţie considerabilă. Scurtcircuitul fiind exclus din start au mai rămas drept variante jocul copiilor cu focul şi acţiunea intenţionată, deşi ora la care a izbucnit incendiul este neobişnuită pentru o incendiere cu bună ştiinţă.

Din cercetările făcute de poliţişti s-a conturat o combinaţie între cele două variante, în sensul că au fost identificaţi martori care au văzut doi copii de maxim 10 ani aprinzând ceva în interiorul maşinii şi fugind apoi, cu bicicletele.

Urmează ca poliţiştii să vizioneze imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zonă şi să stabilească cine sunt cei doi copii.

C.M.

Exit mobile version