„Pentru că vacanța de vară este în plină desfășurare, iar copiii sunt dornici să experimenteze, să viziteze și să cunoască cât mai multe lucruri noi, uitând de riscurile pe care le aduc uneori aceste experiențe, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț s-au gândit să vină în mijlocul copiilor și să fie părtași ai curiozităților acestora, printr-un mijloc de comunicare inedit. Astfel, polițiștii le-au răspuns copiilor de la Palatul Copiilor din Piatra Neamț, la întrebările clasice – Când? Unde? Cum? Cine? și mai ales De ce? ce privesc diferite situații în care ar putea să se afle la un moment dat și modul propice de a acționa pentru a fi în siguranță“, a precizat agent Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
În perioada ce urmează, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț va prezenta materialele video realizate în cadrul cărora au fost abordate curiozitățile copiilor și răspunsurile primite de la polițiști.
Angela Croitoru
Sursă foto: IPJ Neamț