Acasă ACTUALITATE Acte medicale la început de an școlar

Acte medicale la început de an școlar

0:00

Elevii trebuie să aducă o serie de documente medicale, la începutul anului școlar. Cei care intră într-un nou ciclu de învățământ, în cel primar, în cel gimnazial dacă se transferă la altă școală și în cel liceal trebuie să aducă adeverința medicală și avizul epidemiologic. Adeverința medicală este necesară pentru înscrierea în clasa I și este eliberată de medicul de familie sau de medicul de la grădinița de la care provine copilul, dacă unitatea are medic. În urma examinării de bilanț, medicul de familie completează adeverința cu mențiunea „apt pentru învățământul obișnuit”. Când copiii se înscriu la școli care au cabinet medical școlar, medicul trebuie să completeze în documentul pe care-l eliberează și bolile copilului, inclusiv cele contagioase pe care le-a avut, laolaltă cu vaccinările. La transferul dintr-o unitate de învățământ cu cabinet medical, elevului i se eliberează și fișa medicală, iar când aceasta nu există, cadrul medical al școlii trebuie să-i înmâneze o adeverință și o dovada cu vaccinările.

Adeverința medicală care să ateste că un copil este sănătos și apt pentru educație fizică este un alt document care se cere la școală în primele zile.Acte medicale la început de an școlar, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDe regulă, copiii vin în prima săptămână de școală pentru adeverința necesară la ora de sport. Acum, încă este vacanță și nu a venit nimeni după această adeverință. Este un formular tipizat, îl avem disponibil și eliberarea lui este gratuită, noi nu percepem nici un fel de tarif. Și adeverințele medicale cu avizul epidemiologic și vaccinările le acordăm tot gratuit copiilor care intră în cicluri noi de învățământ. Ei vin cu părinții la cabinet și în urma examenului de bilanț, le acordăm adeverința gratuit. Este vorba de copiii care pleacă din clasa a V-a sau a IX-a la altă școală, pentru că cei care rămân la școlile din comună oricum sunt tot în evidența și grija noastră”, ne-a declarat dr. Ioana Negoescu, medic de familie la Pângărați.

Consultul sumar al stării de sănătate a copiilor la începerea anului școlar este obligatoriu, spun tot normele. Triajul epidemiologic se face de medicul sau asistentul medical școlar – unde aceștia există, de un medic de familie, dar neapărat cu sprijinul educatoarei, a învățătoarei, a dirigintelui, a personalului didactic și didactic auxiliar, plus a directorului de școală. Tot conform normelor, Direcția de Sănătate Publică Neamț vine, apoi, și verifică, în școli, dacă s-au făcut triajul epidemiologic, examenele de bilanț, dacă se respectă circuitele funcționale, dacă este curățenie în unitățile în care copiii servesc masa, etc. Că surprize pot apărea în colectivități oricând, chiar dacă există documente la zi. (C.I.)

Exit mobile version