Un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Piatra-Neamţ, se află în comă la Spitalul Judeţean, după ce-a provocat un accident, sâmbătă, 18 noiembrie, în satul Doina, din comuna Girov. Bărbatul conducea o Dacia Duster, în regim de taxi, circula în direcţia Izvoare-Mărgineni, iar în intersecţia cu DJ 156 A n-a acordat prioritate unei autoutilitare, care se deplasa în direcţia Roznov-Girov. Impactul a fost violent, atât taximetrul, cât şi autoutilitara, care era condusă de un bărbat de 32 de ani, din Suceava, ajungând în afara părţii carosabile. Taximetrul a lovit o maşină de teren, care era staţionată, iar autoutilitara, care tracta o platformă pe care se aflau două autoturisme, s-a răsturnat. Şoferul autoutilitarei a fost rănit uşor, în schimb taximetristul era în comă când a fost preluat de ambulanţă şi dus la spital. Poliţiştii au deschis un dosar penal în cauză şi fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
Accidente în Neamţ: taximetrist în comă, cal omorât de maşină
0:00