„Din primele cercetări, se pare că în timp ce un bărbat de 36 ani din Galați conducea un autoturism pe DN 2, a părăsit partea carosabilă, a rulat prin șanțul de pe marginea drumului după care s-a răsturnat de mai multe ori în afara părții carosabile. Urmare a producerii accidentului o pasageră de pe locul dreapta spate a decedat, iar conducătorul auto precum și pasagerul de pe locul stânga față au fost răniți grav”, a precizat subcomisar Constantin Irina, din cadrul IPJ Neamţ.
La locul accidentului s-au deplasat şi trei echipaje de salvare, de Terapie Intensivă Mobilă, ambulanţă şi echipajul EPA. Femeia de 63 de ani avea leziuni incompatibile cu viaţa şi nu a mai putut fi salvată. Ceilalţi doi pasageri, soţ şi soţie, au fost transportaţi la spital cu răni grave. Bărbatul, de 36 de ani, a fost transportat de echipajul EPA la CPU al Spitalului Municipal Roman, iar de aici a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Femeia de 33 de ani, a fost transportată cu un echipaj B2 de la SAJ Neamţ, la CPU Roman, cu traumatisme multiple toracice şi de membre, şi traumatism cranio-cerebral acut deschis. În cauză se efectuează cercetări față de conducătorul auto pentru săvârșireainfracțiunilor de ucidere din culpă.(Oana IOSUB-TOMA)