Acasă ACTUALITATE Accident mortal la Bicaz, șoferul a fost reținut

Accident mortal la Bicaz, șoferul a fost reținut

0:00

Un bărbat, de 47 de ani, din Bicaz, a fost reținut de polițiști, iar astăzi, 20 noiembrie, va fi prezentat procurorului de caz, cu propunerea de arestare preventivă pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului. În seara de 19 noiembrie, el conducea un autoturism dinspre baraj spre oraș și a accidentat mortal un pieton, în vârstă de 76 de ani, care se deplasa pe carosabil. În urma impactului, bătrânul a murit pe loc. Echipajul medical de pe ambulanța chemată la locul accidentului a încercat să-l resusciteze, însă manevrele n-au avut niciun rezultat.

Accident mortal la Bicaz, șoferul a fost reținut, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPolițiștii l-au testat pe șofer și au stabilit că avea o concentrație de peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, și condus în Arestul Poliției Neamț. Dacă procurorul va hotărî că el reprezintă un pericol public va promova propunerea de arestare preventivă instanței de judecată. (C.M.)

Exit mobile version