Acasă EVENIMENT A intrat cu maşina într-o stâncă şi s-a răsturnat!

A intrat cu maşina într-o stâncă şi s-a răsturnat!

0:00

A intrat cu maşina într-o stâncă şi s-a răsturnat!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDin după amiaza de 23 septembrie, până în dimineaţa zilei următoare la ora 3,45, în judeţul Neamţ au avut loc trei accidente rutiere.

Primul s-a întâmplat pe strada Tineretului din Piatra-Neamţ, unde un copil de 12 ani, care a vrut să traverseze fără să se asigure, a fost acroşat de o maşină, condusă de o femeie de 41 de ani. Copilul, care a suferit leziuni uşoare, a fost transportat la spital, pentru investigaţii amănunţite, iar conducătoarea auto este cercetată pentru vătămare corporală din culpă.

Cel mai spectaculos accident s-a petrecut la Farcaşa, în după-amiaza de 23 septembrie. Un bărbat de 43 de ani din Borca a pierdut controlul asupra direcţiei din cauza vitezei, iar autoturismul său a intrat într-o stâncă din afara şoselei şi apoi s-a răsturnat. Şoferul a fost preluat de o ambulanţă, care l-a dus la spital. El a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu plagă occipitală şi comoţie cerebrală.

Ultimul accident s-a întâmplat pe strada Bistriţei din Piatra-Neamţ, unde un bărbat de 34 de ani a pierdut controlul volanului, tot din cauza vitezei, iar maşina sa s-a izbit de un stâlp de electricitate. Conducătorul auto a fost diagnosticat cu policontuzii, iar poliţiştii i-au deschis dosar penal pentru propria-i vătămare. (C. MIRCEA)

Exit mobile version