0:00

Astăzi, 17 mai, elevii de clasa a VIII-a și a XII-a din Neamț au început, la ora 9, prima probă, la limba și literatura rămână, din noua sesiune – extraordinară – de simulare a examenelor naționale. Instituită pentru a îmbunătăți promovabilitatea din statistici, această reeditare a simulărilor se organizează în toate școlile care au elevi de-a VIII-a și a XII-a, cu câteva excepții. Excepții sunt în cazul școlilor care au trecut simularea de evaluarea națională cu 100% prezență și promovabilitate, cum este cazul colegiilor naționale „Roman Vodă”, Petru Rareș” și „Calistrat Hogaș”. La colegiul „Calistrat Hogaș”, de pildă, elevii de a VIII-a nu mai susțin această evaluare, mai ales după ce recent toți cei 28 de elevi au participat și la simularea internațională TIMSS 2019. Această simulare include teste la matematică, fizică, biologie și chimie prin care se evaluează performanța la nivel internațional a elevilor și diferențele sistemelor de educație din peste 60 de țări, inclusiv România.

La „Petru Rareș” simularea la a VIII-a a fost organizată „fiindcă elevii au vrut să fie evaluați, din nou”, potrivit directorului Grigoruță Oniciuc.

Deși inițiativa reluării testărilor aparține Inspectoratului Școlar Neamț, până în această dimineață nu există nici un comunicat oficial din partea instituției privind organizarea acestei simulări. Chiar și directorii de școli au primit documentul oficial ce reglementează simularea județeană abia cu o săptămână înainte de a începe testele, mai precis în data de 9 mai. În document se insistă pe necesitatea retestării elevilor pentru a crește, ulterior, procentele de promovabilitate și pentru o analiză, tot ulterioară, a modului în care trebuie îmbunătățit procesul educativ. Doar că unii directori de școli sunt nemulțumiți de faptul că li se impune să facă tot posibilul pentru a asigura prezența elevilor la probele din 17-20-22 mai, altfel vor fi depunctați la evaluarea anuală. Asta, în ciuda prevederilor privind simularea examenelor naționale, care nu impun prezență obligatorie. Rămâne de văzut dacă, la finalul testelor, se va emite măcar obișnuita raportare a prezenței și eventualelor probleme. (C.I.)

Articolul precedent3 ani și 4 luni de închisoare pentru că a băgat cuțitul în gâtul unui fost coleg
Articolul următorZiua Internațională a Muzeelor şi Noaptea Muzeelor pe 18 mai
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.