0:00

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Neamţ anunţă că, în perioada aprilie-mai, se desfășoară acțiunile de monitorizare și estimare a populaţiilor speciilor de animale strict protejate (urs, râs, pisică sălbatică) de pe teritoriul judeţului Neamţ. Acestea vor fi realizate de către gestionarii fondurilor cinegetice, separat sau împreună cu reprezentanţi ai APM Neamţ și ai Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Neamţ. În aceste echipe mixte, pot participa și reprezentanți ai institutelor de cercetare, universităților şi ONG-urilor cu implicare directă în domeniul biodiversității.

A început monitorizarea speciilor de animale strict protejate în Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Datele vor fi centralizate de către Agenția pentru Protecția Mediului Neamț, concomitent cu propunerile de plafon maxim de intervenţie (numărul exemplarelor care pot fi recoltate). Gestionarii fondurilor cinegetice vor întocmi propunerile de plafon maxim de intervenție pentru urs, râs și pisică sălbatică bazându-se pe nivelul pagubelor înregistrate, situaţia efectivelor reale comparativ cu cele optime, tendinţa şi structura populaţiei animalelor supuse acțiunilor de monitorizare și estimare. Situațiile centralizatoare vor fi transmise Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și Direcției Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului. Acolo unde  fondurile cinegetice se suprapun peste arii naturale protejate la acțiunile de colectare a datelor din teren pot participa și administratorii ariilor naturale protejate”, se precizează într-un comunicat de presă al APM Neamţ.

A început monitorizarea speciilor de animale strict protejate în Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiActiunile se vor desfășura după cum urmează:

  • Direcţia Silvică Neamţ în zilele de 03.05.2019 și 09.05.2019 (FC Iapa, Doamna – Oanțu, Murgoci, Ardeluța, Măieruș, Tarcău, Floarea, Neagra, Borca, Sabasa, Magazia, Agapia);
  • AJVPS Neamţ în zilele de 26.04.2019, 30.04.2019 și 02.05.2019 (FC Calu, Bisericani, Dreptu, Hangu, Cuejdi- Almaș, Negrești, Telec, Rădeni, Bodești, Războieni);
  • AVPS „Zimbru” Târgu Neamţ în perioada 21.05.2019 – 23.05.2019 (FC Hălăuca, Drăgănești, Grași, Grumăzești, Domesnic);
  • AVPS Roman în zilele de 07.05.2019, 09.05.2019, 11.05.2019 și 14.05.2019 (FC Deleni, Bârjoveni, Săbăoani, Icușești);
  • AVPS “Diana Hunting” în perioada 06.05.2019 – 10.05.2019 (FC Nemțișor);
  • AVPS “Bradul” Piatra Neamţ în data de 11.05.2019 (FC Galu);
  • AVPS “Lupul Cenuşiu” în perioada 10.05.2019- 20.05.2019 (FC Schit);
  • AVPS „Hăşmaşul Mare” în perioada 02.05.2019 – 03.05.2019 (FC Dămuc);
  • Ocolul Silvic Bisericesc Neamţ în data de 09.05.2019 (FC Secu);
  • AV Ursul Brun în perioadele 02-04.05.2019 și 07-08.05.2019 (FC Bicăjel);
  • AVPS ”Clubul Vânătorilor” în perioada 24.04.2019-03.05.2019 (FC Tazlău);
  • Ocolul Silvic ”Domeniul Hangu” S.R.L. în data de 04.05.2019 ( FC Grințieș). (ZCH NEWS)
Articolul precedentCOD GALBEN în zona montană a judeţelor Neamţ şi Suceava
Articolul următorOrtopezii Nanu și Berea se întorc în arestul poliției, alături de colegul lor Guțu
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.